
Dorada este un pește marin gustos și hrănitor, reprezentând o sursă bună de proteină completă și acizi grași omega 3. Această masă este bogată în carbohidrați și este ideală ca masă înaintea antrenamentului sau imediat după antrenament, în special pentru persoanele care au ca obiectiv să crească în masă musculară și trebuie să mănânce în surplus caloric.Valori nutriționale/porție: 685 kcal - 9 g grăsimi, 99 g carbohidrați, 52 g proteine
Echipament necesar
- 2 tăvi pentru cuptor
- hârtie de copt
- cântar de bucătărie
- aparat pisat usturoi
Ingrediente
- 400 g pește Doradă eviscerată
- 1 kg cartofi albi cu coajă
- 500 g ardei gras multicolor
- 10 g ulei de măsline extra virgin
- 3-5 căței de usturoi
- condimente: sare, piper, pătrunjel verde
Instrucțiuni
- Spălăm bine peștele, eventual îl curățăm de solzi cu un cuțit și apoi îl punem într-o tavă pentru cuptor, după care îl condimentăm cu sare, piper sau alte condimente (la alegere);
- Pornim cuptorul și îl lăsăm la preîncălzit la 180 de grade Celsius;
- Spălăm cartofii și ardeii grași, după care îi tăiem și îi așezăm pe o hârtie de copt în altă tavă de cuptor. Cartofii îi lăsăm cu coajă și îi tăiem în două, iar ardeii îi curățăm de semințe și cotor, iar apoi îi tăiem pe fiecare în 3-4 bucăți; După ce îi punem în tavă îi putem condimenta un pic cu sare;
- Băgăm ambele tăvi (peștele și legumele) în cuptorul preîncălzit și le lăsăm la 180 de grade, timp de 35 de minute (punem un temporizator);
- Pentru a pregăti mujdeiul, curățăm usturoiul, îl pisăm într-un castron, adăugăm sare, îl frecăm cu o lingură, adăugăm uleiul și câteva frunzulițe de pătrunjel tăiate mărunt, frecăm cu o lingură până ingredientele devin o pastă, iar la final adăugăm un pic de apă (30-50 de ml);
- După ce scoatem de la cuptor legumele și peștele, le lăsăm să se răcească și curățăm cartofii de coajă. Împărțim peștele, cartofii și ardeii în două porții. Fiecare porție poate fi mâncată cu mujdei de usturoi.



